Câteva principii mediologice

 0  1  11  2017-02-17 10:24:15 Report infringing document
Noi discipline, noi abord ri i noi tehnologii în societatea informa ional Câteva principii mediologice Dr. Alexandra Cr ciun Departamentul de Comunicare i Rela ii Publice Facultatea de Litere, Universitatea din Bucure ti E-mail: alexandra.craciun@sprachlit.uni-regensburg.de Alexandra Cr ciun este lector la Universitatea din Bucure ti, Facultatea de Litere, Departamentul de Comunicare i Rela ii Publice, titular al cursurilor de Comunicare i mentalitate postmodern , dar i de branding. Temele sale de cercetare se refer la reprezentarea identit ii fie c este vorba despre modele identitare legate în art sau literatur , fie c este vorba despre modele identitare dezvoltate în comunicarea de brand. Alexandra Cr ciun de ine un doctorat în filologie cu tema „Narcisismul i problemele reflect rii”. În prezent, ea pred în cadrul Universit ii din Regensburg. Rezumat Articolul prezint câteva perspective noi asupra civiliza iei contemporane oferite prin intermediul unei noi discipline denumit „Mediologie”. Aceast nou tiin pe care o propune profesorul francez Regis Debray prezint caracteristicile societ ii contemporane în rela ie cu modele ale unor etape precedente. Acest articol propune o perspectiv critic asupra modelului propus de Regis Debray prin compara ie cu alte surse ce vizeaz analiza evolu iei modelelor culturale în timp, ca de pild perspectiva propus de Giambattista Vico asupra evolu iei codurilor lingvistice i culturale. Scopul articolului este acela de a oferi o perspectiv integrat , care s permit o mai bun în elegere a schimb rilor ce stau la baza societ ii de tip informa ional. Cuvinte cheie: mediologie, comunicare, postmodernism, logosfera, grafosfera, videosfer Tr im într-o lume în care reperele se relativizeaz constant i de aceea din când în când avem nevoie de taxonomii. 77 Alexandra Cr ciun O astfel de taxonommie este propus de autorul Regis Debray tocmai pentru a sistematiza reperele unei societ i contemporane fluide, în care informa ia se transform în experien , iar ierarhiile în rating. În acest context profesorul francez propune o nou disciplin : Mediologia. O tiin îngrozitor de tân r , formulat în jurul anului 1990, prin cunoscutul „Curs de mediologie general ” (1991). Iscat probabil din celebrul: „the medium is the message”(1) al lui Marshall McLuhan, aceast tiin rescrie istoria lumii în func ie de distan ele pe care elementele mediatoare le a eaz în interiorul grupurilor sociale. Demersul s u este unul salutar tocmai pentru c reu e te s pun în eviden tr s turile lumii contemporane printr-o proiec ie diacronic . Demersul s u, nu este cu totul nou, i tocmai de aceea, vom încerca s prezent m comparativ i un alt model, similar, ce propune ca i în cazul lui Debray o sistematizare diacronic a modelelor culturale. Astfel, italianul Giambattista Vico evoca trei vârste ale ciclului lumii pe care le vom prezenta pe scurt spre compara ie: 1. Vârsta divin / a credin ei – este o faz hieroglific , definit prin folosirea poetic a limbajului; 2. Vârsta eroic / a aristocra iei – este o faz hieratic , st pânitoare a unui limbaj alegoric; 3. Vârsta poporului – este o faz demotic , st pânitoare a unui limbaj descriptiv. 1. Vârsta divin – reprezint investirea cuvintelor ca tipuri particulare de semne cu o intensificare a con inutului lor, ce anuleaz distinc ia obiect – subiect. Obiectul i subiectul sunt legate de o putere i o energie comun , drept pentru care cuvintele cap t i exprim o putere cvasifizic , sunt concrete, nu exist abstrac iuni, limbajul e aforistic, oracular, discontinuu. Este faza ilustrat de Homer sau presocratici; o faz a limbajului pitagoreic. 2. Vârsta eroic – este vârsta unui limbaj platonician, care individualizeaz , creeaz elite, exprim gânduri, idei, sentimente. Acest limbaj „în-fiin eaz ” subiectul pentru c face pentru prima dat diferen a între subiect i obiect, instaureaz reflec ia cu conota iile sale de privire în oglind , diferen iaz opera iile intelectuale de cele emo ionale, întemeiaz abstrac ii. Aceast faz hieratic aduce con tiin a unor moduri de gândire operante sau inoperante. Stilistic în aceast faz se face trecerea de la metafor la metonimie. În metafor , ‘acela’ este egal cu ‘acela’, în metonimie, ‘acesta’ îl înlocuie te pe ‘acela’. 78 Studii de Biblioteconomie i tiin a Inform rii, Nr. 15/2011 Este, în fapt, diferen a între limbajul care substituie i limbajul care instituie. Limbajul metonimic este un limbaj analogic, o imita ie a unei realit i dincoace de ea îns i; dep im lumea poetic printr-o lume dialectic , o lume a gândirii separate, al c rei criteriu de existen este argumentarea. Acesta este un limbaj socratic. Limbajul poetic permitea o pluralitate a zeilor pentru c nu f cea decât s instituie întruchip ri ale identit ii individului cu natura. Simultaneitatea cuvânt – obiect se manifesta în exerci iul prezen ei acestor zei. Limbajul metonimic este cel al teologiei monoteiste pentru c în separa ia subiect – obiect apare necesitatea unei fiin e perfecte, a unei realit i transcendente, la care s se fac recurs în toate analogiile, în descenden a platonic , a lui Socrate, Kant i Hegel, care apar in i ei unui orizont metonimic al limbajului. Cu o precizie delicat , Michel Foucault f cea diferen a între delficul „gnôthi seauton” – cunoa te-te pe tine însu i i „epimeleia heautou” – preocuparea de sine într-o arheologie a cristaliz rii celor dou lumi. A a cum arat Foucalut, preocuparea de sine este o „disciplin ” socratic ce genereaz un sens nou, aproape modern, al cunoa terii de sine, un sens pe care preotesele lui Apollo îl ignorau. Dac în templu cunoa terea de sine însemna ra ionalizarea discursului, legat de acel „meden agan” – nimic prea mult, necesar pentru esen ializarea întreb rilor oraculare, pentru Socrate celebrul „gnôthi seauton” ine de cristalizarea subiectului în sens modern, „este, formula întemeietoare a raportului dintre subiect i adev r.” (2) Vârsta eroic devine a adar vârsta preocup rii de sine, a con tiin ei c degradarea limbajului – sau mai bine zis precizia lui, capacitatea acestuia de a diferen ia, ne transform în personaje perfectibile, supuse propriei preocup ri. 3. Faza demotic sau vârsta poporului – începe în secolul al XVI-lea i este marcat prin prelungirea unor tendin e ale Rena terii, Reformei, devenind dominant în secolul al XVIII-lea. Este marcat de diferen a puternic între obiect i subiect: subiectul este cel expus impactului senzorial cu lumea obiectiv . Descoperirea lumii senzoriale, a naturii, prin senza ii, duce la în elegerea no iunii de gol. Limbajul trebuie s descrie lumea obiectiv . El nu este adev rat pentru c este sau pentru c înlocuie te, el este adev rat numai atunci când descrie. De aceea, figura dominant devine compara ia; este momentul empirismului, care nu argumenteaz ci descrie spunând: “nu exist intelect f r s existe în prealabil sim uri.” 79 Alexandra Cr ciun tiin a se dezvolt i ea pe doua nivele de percep ie senzorial : nivelul detaliului, al particularului, al accidentalului; nivelul ideal ce constituie sursa cunoa terii. Problema acestui moment este cea a iluziei. Observatorul, pentru a se integra în acest proces descriptiv, trebuie, la rândul s u, s devin obiect de observa ie. Pe scurt, etapa metaforic aduce, ca figur paradigmatic , Zeul, cu natura sa personal sub form de spirit. Modelul eroic impune Dumnezeul transcendent sub form de cuvânt, ca alegorie. Iar cea de-a treia etap , las cerul gol pentru c realitatea r mâne pur senzorial . Comentând pertinen a celor trei modele, Northrop Frye observa: “Ideea sugereaz în sine faptul c-am încheiat, probabil un uria ciclu al limbajului din timpurile homerice, pân în zilele noastre, când lucrul evoc cuvântul, i ne afl m pe punctul s începem din nou ciclul, întrucât se pare c suntem, azi, iar i confrunta i cu o energie comun subiectului i obiectului, ce nu poate fi exprimat verbal decât printr-o anumit form de metafor . E adev rat c numeroase elemente metaforice reapar în limbajul nostru, dar acesta este mai degrab aspectul pozitiv al aceluia i proces: acela c s-ar putea s intr m într-o faz cu totul nou a în elegerii noastre privitoare la limbaj.” (3) Acestea fiind spuse, s revenim la mediologie pentru a constata cât de diferit sau de apropiat este perspectiva lui Regis Debray fa de cea a predecesorului s u. Debray m rturisea c punctul s u de plecare în construc ia mediologiei a fost reprezentat de textul pe care pictorul Magritte l-a a ezat într-o celebr lucrare a sa: “Aceasta nu este o pip !” negând con inutul vizual al reprezent rii, pentru a genera astfel o schimbare radical a raportului între regimul verbal i cel vizual. Mediologia reprezint deci, încercarea de a decanta contradic iile ce se nasc între semn i referent, între mesaj i mijlocul de comunicare în cursul diferitelor regimuri de tip discursiv. Ca i Vico, mediologul împarte istoria în trei etape, sau „lumi”, etape ce nu sunt simultane, dar nici complet consecutive. 1) Logosfera 2) Grafosfera 3) Videosfera 80 Studii de Biblioteconomie i tiin a Inform rii, Nr. 15/2011 Logosfera e lumea dependent de prezen a fizic , apropiat . Autonomia cuvântului vorbit (logos) nu anuleaz total, a a cum s-ar p rea, scrierea. Scrisul func ioneaz cu toat for a autoritar pe care o împrumut din zona oralit ii. Jacques Derrida ataca scrierea în ceea ce o diferen iaz de oralitate, eviden iind incapacitatea celei dintâi de a acoperi acelea i valori ca i cuvântul vorbit. În opinia lui, oralitatea domin , deconstruie te scriitura. Derivând sensul scrisului din moarte ca i Platon, Derrida submineaz scrierea cu rangul oedipian, de limbaj ce i-a ucis tat l. Logosul, în schimb, înseamn prezen a permanent a autorului ce poate „ap ra textul scris”, consacrându-i sensul adev rat: „C ci partea cumplit a scrisului e c seam n într-adev r cu pictura: i operele acelei arte stau în fa a noastr ca ni te fiin e vii, dar dac le întrebi ceva, ele se înv luiesc într-o t cere foarte solemn . Tot astfel i propozi iile: se pare c vorbesc ca i când ar avea minte; îns când întrebi ceva din ceea ce afirm ele, ca s pricepi totdeauna î i dau unul i acela i r spuns. i când e odat scris, orice cuvânt colind pretutindeni i pe to i deopotriv i pe la cei ce pricep i pe la cei pe care nu-i prive te deloc f r s poat spune la cine trebuie s mearg i la cine nu. i de câte ori e nesocotit i batjocorit pe nedrept, el are nevoie de tat l s u, ca d -i ajute, c ci el singur nici nu poate s se apere, nici s se ajute.”(4) În descenden platonic , în succesiune derridian , postmodernii consider logosul, de i degenerat în oralitate, mai important decât textul scris. Aceast concep ie este opus îns mediologiei, pentru care logosul nu reprezint uciderea textului scris, ci este „Cuvântul” prin excelen , particularizat în existen a c r ilor sacre: Biblia, Coranul, Upani asele. Formule de tipul: „Scrisul e Dumnezeu: hieroglifa în sens tare.” sau „Dumnezeu dicteaz , iar omul noteaz .”, consacr pentru mediologi scrisul ca manifestare a transcenden ei. Grafosfera este pentru Regis Debray epoca tipografiei, lumea în care imaginea este subordonat textului, etapa apari iei autorului – cel care îndep rteaz textul prin paradoxul signaturii. Grafosfera are în centru concepera scrierii drept criptografie pentru c scrisul î i asum acum o alt capacitate de difuzare, î i pierde sensul 81 Alexandra Cr ciun transcendent, elitist i inaugureaz o paradigm ce va constitui unul dintre reperele modernit ii: institu ia autorului. Grafosfera e o lume în care se p streaz centralitatea, o lume organizat , care func ioneaz dup regula adev rului. Un „adev r” girat de un autor i, chiar dac vorbim înc despre un autor omniscient, capacitatea sa de acoperire se restrânge la opera, devine deci par ial . Astfel, în coeren a grafosferei apar fisuri. Dumnezeu-autorul nu mai creeaz dup reguli permanente, el nu mai este generator de logos sub forma cuvântului ce instaureaz realitatea, ci r mâne doar un generator de lumi fic ionale, pe care le st pâne te omniscient. Dac ar trebui s folosim un limbaj aristotelic, am spune c grafosfera e o lume meta-fizic , în sensul c ea succede logosul în calitatea sa de limbaj ce are capacitatea de a se constitui fizic ca existen . Grafosfera se afl astfel „dup ” (grecescul meta) - fizic pentru c autorul nu instituie prezen a fizic ci o „construie te” lumi într-un univers fic ional. Autorul înseamn tocmai dispari ia transcenden ei din text, înlocuirea ei cu semn tura, cea care desemneaz posibilitatea dispari iei creatorului, posibilitatea mor ii lui. Semn tura, spre deosebire de caracterul nesemnat, implicit, al textelor sacre, trimite la posibilitatea evacu rii fizice a autorului din text, la posibilitatea limbajului de a- i ucide tat l. Videosfera e vârsta electronului, etapa în care vizibilul are efect de autoritate fiind cel care se instituie prin simulacrum. Scrisul nu dispare definitiv, dar se accentueaz dominan a vizualului. Înc din epoca tipografiei, imaginea începea s domine scrisul prin faptul c semnul scris era asimilat ca imagine. Acum îns vizibilitatea î i asum întreaga autoritate devenind criteriul de consacrare al adev rului. În videosfer e adev rat ceea ce vedem, spre deosebire de logosfera, unde e adev rat ceea ce nu se vede, adic transcendentul, divinul. La fel, în grafosfer adev rul e dincolo, în lumea fic ional , garantat de un autor absent, semnalat doar de numele de pe copert . În videosfer îns , lumea tr ie te testimonial (ceea ce scade probabil intensitatea adev rurilor, a jur mintelor, a afirma iilor într-o erodare a construc iilor morale). i într-un univers testimonial, fragmentul de realitate e transformat în reprezentare – care la rândul ei se transform în adev r. 82 Studii de Biblioteconomie i tiin a Inform rii, Nr. 15/2011 Videosfera e vârsta electronului, a ciberneticii, a sondajului de opinie prin care grupul social se hr ne te vampiric cu propria sa imagine. Sintetizat prin rating sau cot de pia , aceast lume capitalizeaz exact ceea ce nu se poate capitaliza: simulacrumul (5). În aceast perspectiv , Jean Baudrillard vorbe te despre natura hiperreal a lumii noastre, natur ce gole te obiectul de consisten , l sând doar suprafa a, ecranul, s semnifice. Videosfera ar corespunde astfel no iunii de „simulacru” pe care o introduce Baudrillard, anulând perspectivele autorit ii tactile, auditive, ce corespund unor lumi dep ite deja. În interiorul acestor trei cicluri ale comunic rii, mediologia structureaz o serie de concepte care formeaz de fapt, defini ia perioadelor despre care am vorbit. Pentru acurate ea interpret rilor, am introdus pe lâng fiecare concept câteva explica ii l muritoare. ! " " # * " , & % # $ " "- % & ' ( ' + " ( & ( - & # % * + & 1 ( # # + ) " & * & + ,- % $ " " , ( * # % . % * & # * & # + & # / "+ # " & & ) " & & 2 ( # * + 1 ' # " , 0 & * & % $ " & - ( * * # - & $ " * & 1 * # * 0 . # 83 Alexandra Cr ciun " ( & 2 6 * & " * 7 8 * # - $ * " 3. " 1 & & # # , ( " 7 # 2 "- + &+ &+ & - & - 8 1 % # 8 # ( " " ' % # " + & < - & 8 9 % - # % & ) # * / " " - % " % & * & & & + 9 % * & 0 & & - - & # 2 ( & % 0 % & - # 1 - * 9) - * & * & & 5& & 19: , - 0 9 40 * 1 % & ( * % & 0 * * 9 * " 4 0 5& 4 " & 9) 5# ;4 0 9# $ " & - * * ;4 0 % 59 ( 59 0 + & * # 84 2 * + 2 ' $ ( * 0 & * # * 9 Studii de Biblioteconomie i tiin a Inform rii, Nr. 15/2011 ( * " + 2 %& ( ( & " * & * 9 & -+ & & * & 0 # % - * & $ " 2 - ) - 2 * % + * & 9 2 1 * * &% * " % - & ( &+ & ' - * # - - & & ( " + 0 & & 2 + * - - 2 1 + * -% & * * * 9: ( & + * * ) " #9 9 1 * & 9 ( - 0 + % + & 9 2 - * * - 4 2 * 0 59 & % ) " 9 - 0 0 % 9 (& + & 2 94 ( #9 9 & * * & 10 % ( ' ' ' & . & * & % 9 * & - 2 - & # - ( * * & & / ( - + # % # & 1 - # ' 2 0 + & * & * & &- . $ & * 9 &- ( % % 0 ) " ( * + ( & + & - * 2 % 9 ( " - * & * ( 0 & ( 0 & + - * + ( 9 ( # 9 + &+ - ( # 2 1 1 '& 9 & ( - * 9 # ) " - & 9 + * & * 9) * $ ( " & 0 " & & ' - % % ( 1 , & ' ' 5 -9 ( & . 9 & ( & 9 & #9 85 Alexandra Cr ciun 4 " * % 5 4 * " 1 ( 0 - & 1 + 5 4 0 " 0 1 % % 5 0 9 + & ' . 9) & * 0 0 * # # ( 9 & * 2 &( 1 + ' 9# " * ( %( %( %( % " " * ( 9 %( 4 % ( 5& %( %( * & 0 % + & + & * - ( 9 2 9 & * + % ' 0 0 9 %( + - * &+ ( . 59# + 9 %( % %( % & 9# * + %( %( * 0 " * & - * ( & 4 & 5 + 1 ' # = "0 6 ( & 9 " & & - * 9! & 9 % & - 96 & & * & * ( & 9# 9# * ( " - * & * & - & & & * &+ - 2 0 9 & # 86 " " - ( & * # 1 9 '& * ) + 4 ( % % 0 * 29 & & & &0 % ! * & % 9 < % & & * + 0 2 & & 96 + + * & 9# % * & # & Studii de Biblioteconomie i tiin a Inform rii, Nr. 15/2011 Pentru a în elege mai bine categoriile mediologice trebuie s tim faptul c , în acela i moment, putem reg si în lume toate cele trei medii, de i ele în mod teoretic apar ca succesiune. Cu alte cuvinte logosfera, grafosfera i videosfera nu sunt consumate spa ial în acela i ritm. Într-un context similar, prezentând teoria celor trei valuri, Alvin Toffler afirma c întâlnirea între etape diferite al configura iei lumii duce la seisme i, în majoritatea cazurilor, contactul a dou culturi aflate în etape diferite provoac arderea etapelor i adoptarea caracteristicilor civiliza iei mai dezvoltate. Note (1) O traducere contextualizat a acestei formule poate fi reg sit în volumul McLUHAN, Marshall. Mass media sau mediul invizibil. Bucure ti: Editura Nemira, 1997, p. 148. (2) FOUCAULT, Michel. Hermeneutica subiectului. Cursuri la Collège de France (1981– 1982). Bucure ti: Editura Polirom, 2004, p. 14. (3) FRYE, Northrop. Marele Cod. Biblia i literatura. Bucure ti: Editura Atlas, 1999, p. 44. (4) PLATON. Phedru. Gorj: Editura Ram, 1939, p. 117. (5) Foarte interesant pentru aceasta capitalizare a relaţional important şi provin în marea majoritate din mediul urban). Din nefericire nu am identificat cercetări privind implicarea în acţiuni voluntare şi tocmai de aceea ne vom rezuma consideraţiile la studenţii din Universitatea Al. I. Cuza Iaşi (UAIC). Obiectivele cercetării de faţă a avut o serie de obiective după cum urmează: - evaluarea reprezentărilor sociale în ce priveşte voluntariatul; - evaluarea măsurii în care există o opinie bine fundamentată privind voluntariatul; - evaluarea direcţiilor în care sunt îndreptate acţiunile voluntare: dezvoltare personală sau rezolvarea problemelor sociale; - evaluarea variabilelor care pot explica motivarea pentru voluntariat. Marea majoritate a studenţilor UAIC provine din judeţul Iaşi şi din judeţele limitrofe. În această situaţie considerăm că ar fi mai uşor a vedea care a fost motivaţia de a participa în acţiuni voluntare încă din timpul studiilor liceale. Destule mărturii din presa locală pot fi relevante: tinerii elevi admişi la unele universităţi au declarat că în interviurile de recrutare au fost întrebaţi despre activităţile lor extraşcolare şi de activităţi de voluntariat. Aceşti tineri au declarat că pentru reuşita înscrierii au început să se pregătească încă din prima clasă liceală[1]. Putem conchide că participarea la acţiuni de voluntariat poate fi rele[1] A se vedea articolul „Elevii admişi deja la universităţi celebre”, Ziarul de Iaşi, 20.01.2011, accesat 15. 07.2012. Vol. II Nr. 3/2012 143 REVISTA DE ECONOMIE SOCIALĂ vantă pentru tinerii care doresc să fie incluşi în universităţi dinafara ţării. Posibil să existe şi alte activităţi pot fi considerate utile în acest sens însă este dificil de separat activităţile făcute din proprie iniţiativă de cele impuse de către şcoală în diverse manifestări cum ar fi cele reunite sub tema Şcoala altfel. Pentru studenţi nu am găsit cercetări la scară naţională însă am făcut o serie de cercetări la nivelul Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi. Cea mai veche universitate din România are în prezent cca. 23000 studenţi la învăţământ de licenţă şi 7000 la forme masterale. Am făcut o cercetare pe un eşantion reprezentativ de 533 de studenţi. Rezultatele au avut o marjă de eroare de ±4.2% la un nivel de încredere de 95%[1]. Structura eşantionului a fost următoarea: Tabel nr. 1. Structura eşantionului de studenţi Caracteristici Gen Studii Rezidenţă Proporţii Masculin Feminin Licenţă Master Urban Rural 30% 70% 93.5% 6.5% 64% 33% În această cercetare am urmărit să descriem care sunt reprezentările sociale privind voluntariatul pe care le au studenţii cu precizarea diferenţelor dintre atitudinea pozitivă şi lipsa implicării. Procentele obţinute în ce priveşte implicarea sunt concludente din următorul grafic: [1] Sondaj realizat între 20-25 Mai, 2011 de către operatori (studenţi), membri ai asociaţiei ASAFFI din Universitatea Al.I. Cuza. 144 Vol. II Nr. 3/2012 JOURNAL OF SOCIAL ECONOMY Figura 1. Specificaţii privind implicarea în acţiuni voluntare Non-volunteer 78% Volunteering in UAIC and outside 2% Volunteering outside the UAIC 8% Volunteering in UAIC 12% 0% 10% 20% 30% 40% 50%60% 70% 80% 90% Din păcate 78% dintre studenţi declară că nu sunt/nu au fost implicaţi în organizaţii voluntare iar marea majoritate din restul de 12% sunt implicaţi în organizaţii cu caracter studenţesc-universitar[1]. Cu toate acestea studenţii au o opinie pozitivă despre activităţile voluntare. Am întrebat studenţii în legătură cu motivaţia/explicaţia acestora de a se implica în activităţi voluntare. Implicarea ar putea avea drept scopuri declarate: Figura 2. Motivaţiile de a fi implicat în acţiuni voluntare nu raspund 2% altceva 7.5% dezvoltare personala 5.3% datorita monotoniel 3.4% timp liber constructiv 7.7% socializare 8.8% pentru CV 9.9% pentru a cistiga experienta 27.4% dorinta de a ajuta 18.2% placere 9.8% 0% [1] 5% 10% 15% 20% 25% 30% În Universitatea „A.I. Cuza” Iaşi sunt 26 de organizaţii studenţeşti active şi două fundaţii. Vol. II Nr. 3/2012 145 REVISTA DE ECONOMIE SOCIALĂ In Figura 2 observăm că experienţa personală este considerată cea mai importantă; una din explicaţii poate fi şi faptul că la intrarea pe piaţa muncii se cere în majoritatea cazurilor experienţă[1]. Doar 2% dintre respondenţi nu au o opinie formată. Din datele cercetării am observat faptul că studenţii chestionaţi au o opinie bine conturată în ce priveşte voluntariatul t (χ2=272, df=9, Asymp. Sig.=0.000). Dacă ar fi în situaţia de a-şi alege anumite domenii pentru a se implica în acţiuni voluntare, preferinţele ar fi cele din graficul următor (răspuns multiplu): Figura 3. Care ar fi domeniul preferat pentru implicarea în voluntariat? 60% 50% 49.5% 46.5% 43% 41.1% 40.3% protectia mediului social 40% 30% 20% 10% 0% educatie drepturile omului ong studentesti Alte preferinţe ale respondenţilor au fost: sănătate, sport, cultură şi protecţia animalelor. Dar este o diferenţă între preferinţe personale şi nevoile sociale. Pentru România studenţii declară că cele mai importante acţiuni voluntare ar putea fi următoarele: [1] In alte cuvinte, vorbim aici de nevoia specializării resurselor umane în directă legătură cu utilitatea percepută a muncii! (a se vedea şi C. Gavriluţă, 2011). 146 Vol. II Nr. 3/2012 JOURNAL OF SOCIAL ECONOMY Figura 4. Identificarea principalelor domenii pentru voluntariat în România 35% 30% 25% 20% 15% 10% 5% 0% 29.6% 27.6% 21.4% 9.4% 3.6% 1.7% 1.3% 1.1% 1.7% 2.6% Am fost interesaţi în caracterizarea motivaţiilor exprimate pentru implicarea în acţiuni voluntare. Legat şi de alte cercetări sociale presupunem că motivaţia de a participa depinde de câteva variabile: gen, vârstă, tip de studii (licenţă sau master), specializarea (studii sociale şi umaniste vs. alte specializări), mediu de rezidenţă (urban vs. rural) situaţia pe piaţa muncii (angajat vs. ne-angajat). Am aplicat regresia binomială privitoare la implicarea în voluntariat (ca variabilă dependentă) şi gen (ca variabilă independentă) testând raportul de şansă în acest caz. Pentru 533 de cazuri, 415 au declarat non-implicarea iar 118 au afirmat implicarea în organizaţii voluntare în cadrul UAIC sau înafara UAIC sau în ambele situaţii concomitent. În acest caz 415/533’78% sunt studenţii non implicaţi sau, în termeni statistici, sunt 78% şanse ca studenţii să fie non –implicaţi. Dacă am calculat raportul de şanse am concluzionat că valoarea acestuia este de 118/415=0.284. Acesta ar fi rezultatul fără implicare variabilei gen luând în considerarea doar constanta modelului. Dacă introducem şi Vol. II Nr. 3/2012 147 REVISTA DE ECONOMIE SOCIALĂ variabila independentă gen se confirmă ipoteza de nul privind precizia modelului. Această concluzie este confirmată şi de analiza de asociere din următorul tabel: Tabel 2. Tabel de cross-tabulare între variabilele „implicat” şi „gen” implicat Non implicat Implicat Total Count Expected Count % within implicat Count Expected Count % within implicat Count Expected Count % within implicat gen feminin masculin 294 121 291.2 123.8 70.8% 29.2% 80 38 82.8 35.2 67.8% 32.2% 374 159 374.0 159.0 70.2% 29.8% Total 415 415.0 100.0% 118 118.0 100.0% 533 533.0 100.0% În acest caz nu putem confirma nici o asociere pentru χ2=0.407, df=1, p=0.523. Deci nu putem conchide că în mod special studenţii de gen masculin sau feminin sunt implicaţi în acţiuni de voluntariat. Alt model de regresie a inclus variabila dependentă implicat şi variabila independenta vârsta în final valoarea lui Exp B (odds ratio) a fost mare şi nu avem o concluzie despre influenţa vârstei în motivarea de a fi implicat în voluntariat. Am încercat să analizăm diferenţa dintre medii pentru vârstele celor implicaţi sau non implicaţi în voluntariat. Rezultatele au fost următoarele: Tabel 3. Analiza diferenţelor între medii Categorii Implicaţi Non-implicaţi 148 Medii 20.86 21.23 Independent sample T test t (531) = -2.06 F=3.33 p=0.04 Vol. II Nr. 3/2012 JOURNAL OF SOCIAL ECONOMY Pentru valoarea t (531) = - 2.06 şi p<0.05 respingem ipoteza de nul şi acceptăm faptul că există o diferenţă semnificativă între medii. În medie studenţii implicaţi sunt mai tineri decât cei non-implicaţi însă acest rezultat poate fi acceptat la limită. În continuare am extins analiza de asociere pentru mai multe variabile după cum observăm în tabelul următor: Tabel 4. Cross tabulări între variabila dependentă implicat şi variabile independente: domeniu de studii, tip de studii şi rezidenţă Variabile Domeniu studii - alte domenii - studii sociale sau umaniste Total Tip de studii -master -licenţă Total Angajabilitate -non-angajat -angajat Total Rezidenţă -rural -urban Total Implicat Non-implicat Implicat n χ2 df 218 197 50 68 268 265 415 118 533 25 390 415 9 109 118 34 499 533 0.39 1 0.53 367 33 400 104 11 115 471 44 515 0.19 1 0.65 144 257 401 30 83 113 174 340 514 3.6 p 3.7 1 0.05 1 0.05 Putem observa că anumite asocieri slabe dacă drumul merită să fie construit, de a alege amplasamentul lui, de a cumpăra terenul, de a scăpa de locuitorii care trăiesc pe traseul drumului şi, cu certitudine, o modalitate republicană de a conduce desfăşurarea tuturor contractelor legate de construirea acestui drum. Exista, şi mai există, o modalitate libertariană, şi alta anarhistă, de a lua aceste decizii administrative. Valori diferite de neutralitate şi eficienţă au jucat un anumit rol în luarea acestor decizii. Această distincţie cumva naivă dintre politică şi administraţie ar putea îmbolnăvi teoria şi practica administraţiei publice în anii următori. E discutabil dacă Wilson, Goodnow şi alţi gânditori de început sunt răspunzători pentru aceasta. Este discutabil şi poate fi o problemă serioasă dacă ei au fost mai puţin interesaţi de disecarea politicii şi fragmentarea administraţiei decât de clarificarea rolului lor, astfel încât funcţionarii aleşi şi administratorii numiţi să poată lucra împreună în mod efectiv, ca lideri (James H. Svara, 1998: 51-58). Totuşi, oricum sunt citite scrierile acestor teoreticieni de început, este clar că ei au crezut că administraţia publică este diferită de politică, datorită unor motive importante. Acest punct de vedere a fost întărit şi de teoreticienii care au urmat. 68 Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 2 / Martie 2010 Administraţia publică şi universităţile: origini În această perioadă, administraţia publică a primit primul semn serios de atenţie din partea oamenilor de ştiinţă, în mare măsură datorită mişcării serviciului public (care a avut loc în universităţile americane din prima parte a secolului al douăzecilea). Conform unui raport elaborat în 1974 de Committe on Instruction in Government al American Political Science Association, ştiinţa politică se ocupă cu educaţia cetăţenilor, cu pregătirea profesională (domeniul dreptului şi jurnalismului), cu educarea cercetătorilor şi „instruirea experţilor spre a pregăti oameni de ştiinţă pentru poziţii guvernamentale” (Lynton K. Caldwell, 1965 : 54). Prin urmare, administraţia publică însemna mai mult decât un simplu subcapitol al ştiinţei politice. Într-adevăr, acesta a fost unul dintre motivele principale pentru existenţa disciplinei. Ca indiciul al importanţei administraţiei publice, American Political Science Association a înfiinţat, în 1912, Committee on Practical Training for Public Service. În 1914 raportul ei a recomandat cu o precauţie neobişnuită că sunt necesare „şcoli profesionale speciale” pentru a-i educa pe administratorii publici şi că s-ar putea să fie necesare şi nişte grade tehnice pentru această instruire. Acest comitet a format nucleul pentru Society for the Promotion of Training for the Public Service, înfiinţat în 1914 – anticipând American Society for Public Administration, înfiinţată în 1939. În aceea vreme, relaţiile dintre oamenii de ştiinţă din administraţia publică (teoreticieni) şi administratori publici (practicieni) erau destul de apropiate – separaţia dintre ei se făcea uneori foarte greu. Biroul new-yorkez al cercetării municipale, înfiinţat în 1906 de filantropi publici, a fost creat în scopul de a îmbunătăţii conducerea guvernului local. În 1911, el a înfiinţat (şi a condus) prima şcoală de administraţie publică, Training School for Public Service. În 1924, şcoala, care produsese deja primele eşaloane de administratori specializaţi, a fost transferată în întregime la Syracuse University, unde a devenit primul program naţional de administraţie publică asociat cu o universitate – Maxwell School of Citizenship and Public Affairs (Luther Gulick, 1975: 257). Administraţia publică a început să dobândească autoritate academică în anii 1920. Important în această direcţie a fost publicarea în 1926 a cărţii Introducere în studiul administraţiei publice a lui Leonard D. White, primul manual dedicat în totalitate domeniului. Textul lui White era în întregime american-progresist şi reflecta, în esenţă, credinţa generală din domeniu: politica partizană nu trebuie să se amestece în administraţie; managementul este dedicat în întregime studiului ştiinţific; administraţia publică este capabilă să devină o ştiinţă „cu propria valoare” şi cu propriile drepturi; misiunea administraţiei este economia şi eficianţa. Punct! (Dwight Waldo, 1968: 153-189). 69 Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 2 / Martie 2010 Utilizările dihotomiei Au existat două efecte pe termen lung ale paradigmei 1: una practică şi alta intelectuală. Dihotomia şi profesioniştii. Din punct de vedere practic, dihotomia politică/administraţie a oferit o anumită protecţie pentru o profesie novice. Administraţia publică, în general, era încă nouă când a lovit Criza din 1929. A fost un motiv bun să se creadă că un eşalon de administratori guvernamentali profesionişti trebuie considerat de funcţionarii aleşi ca fiind un lux la îndemână, în special în guvernele mai mici, care se aflau în acea vreme în tensiune. Dihotomia politică/administraţie, care susţinea că tot ce fac administratorii publici este total diferit de ceea ce fac funcţionarii aleşi din birouri, a oferit un scut ideologic, în spatele căruia administratorii publici ar fi putut să-şi ascundă profitul politic şi să-şi justifice costurile. Ameninţările politice şi economice ale anilor 1930 nelinişteau, în special, pe administratorii oraşelor, cei care erau avangarda unei profesii încă de la început (primul plan al unui conducător de consiliu a fost întocmit într-un oraş important tocmai în 1914). Profesia de administrator de oraş a fost cea care a atins mai des dihotomia politică/administraţie. Literatura din domeniul administraţiei oraşului a susţinut în forţă separarea politicii de administraţie la multă vreme după ce domeniul general al administraţiei publice a abandonat-o. Administratorii oraşelor, până în anii 1960, se caracterizau încă (în mod fals) în faţa publicului ca fiind prietenoşi, apolitici şi oameni de birou. De fapt, studiile indică chiar şi în zilele noastre că, deşi administratorii de oraşe îşi asumă un rol de conducător foarte mare în guvernarea oraşului, mulţi dintre ei par să violeze separarea tradiţională a administraţiei de politică (Robert T. Golembievski şi Gerald T. Gabris, 1994: 525-530). Decizia conştientă sau mai puţin conştientă pe care au luat-o primii administratori publici de a fi mulţumiţi că sunt diferiţi – sensibil diferiţi – de politicienii venali, poate fi vicleană şi prudentă pentru a proteja profesia lor tânără, dar a avut unele consecinţe regretabile. Imaginea lor de potenţiali lideri publici a redus din percepţia lor publică. În mod ironic, crearea unor eşaloane de lideri publici neobişnuit de bine educaţi, care să fie şi administratori publici, a fost speranţa oamenilor de ştiinţă care au adus primii în atenţie ideea că administraţia este diferită de politică. Dihotomia şi intelectualii. Intelectualii, rezultatul paradigmei 1, trebuiau să întărească noţiunea de dihotomie dintre politică şi administraţie corelând-o cu dihotomia corespunzătoare dintre valoare şi fapt. Prin urmare, tot ce a fost cercetat minuţios de administraţia publică în ramura executivă a căpătat coloratura şi legitimitatea de a fi cumva faptic şi ştiinţific, în timp ce studiul elaborării politicilor şi problemele adiacente au rămas doar pentru politologi. În mare, datorită accentului pus pe ştiinţa şi pe faptele din administraţia publică, s-au pus bazele „descoperirii” ulterioare a unor anumite „principii” ale administraţiei. 70 Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale BIBLIOGRAFIE Anul I, Nr. 2 / Martie 2010 1. CALDWELL, Lynton K., „Public Administration and the Universities: a Half Century of Development”, Public Administration Review 25, martie 1965, p.54 2. GOLEMBIEVSKI, Robert T.; Gerald T. GABRIS, „Today’s City Managers: A Legacy of Success-Becoming-Failure”, Public Administration Review 54, noiembrie/decembrie 1994, p.525530 3. GOODNOW, Frank J., Politics and Administration, New York: Mackmillan, 1990. 4. GULICK, Luther, „George Maxwell Had a Dream”, Political Public Administration: Past, Present and Future, Frederick C.Mosher, ed. Syracuse, NY: Maywell School of Citizenship and Public Affairs od Syracuse University şi National Association of School of Public Affairs and Administration, 1975. 5. STILLMAN, Richard J., „Woodrow Wilson and the Study of Administration: A New Look at an Old Essay”, American Political Science Review 67, iunie 1973. 6. SVARA, James H., „The Politics-Administration Dichotomy Model as Abberation”, Public Administration Review 58, ianuarie/februarie 1998, p. 51-58 7. WALDO, Dwight, „Public Administration”, în Marian D. IRISH, ed., Political Science: Advance of the Discipline, Englewood Cliffs, NJ: Prentince-Hall, 1968, p.153-189 8. WILSON, Woodrow, „The Study of Administration”, Political Science Quaterly 2, iunie-iulie 1887, p. 197-122, retipărită 50, decembrie 1941, p. 481-506. 71
Documento informativo
RECENT ACTIVITIES
Autor
123dok avatar

Ingressou : 2016-12-29

Tags

Mediologie

Comunicare

Postmodernism

Logosfera

Grafosfera

Videosferă

Câteva Principii Mediologice

Câteva principii mediologice

Livre

Feedback